vise

cate vise mai pot fi distruse? cate vise mai pot fi tarate prin noroi pana sa renunt? traim in lumea asta unde noul nu inseamna decat un vechi stilizat. traiesc in lumea asta unde sufletul lezat de frumusete neindurata este renegat in favoarea unui obiect din metal relativ. am incercat sa ma opresc si visele mi-au dovedit ca nu le pot ignora. edituri, concursuri toate imi zic ca sunt un rahat banal. eu, prieteni, profesori, necunoscuti, toti imi zic ca eu sunt ceva altceva decat un rahat banal. si poate ca ar trebui sa simt doar pentru mine, poate ca ar trebui sa aleg doar pentru mine sa scriu doar pentru mine. insa nu pot sa nu aleg visul de faima, nu pot sa nu aleg dorintele perverse ale unei vieti universale, nemuritoare. si atunci scriu, plang, desenez realitati prin cuvinte si flori, semne si mituri. imi creez legende, imi studiez enigme. toate sunt alimentate de vise, visele mor si imi alimenteaza alte vise. poate va veni o zi cand va voi spune ca nu va mai las sa imi violati visele cu norme de redactare, cu reguli, cu bani...dar niciodata nu o sa ma opresc din visat, niciodata nu o sa imi las esenta sa fie confiscata de voi. traim acum intr-o lume, dar lumea va fi o alta cand eu nu o sa mai fiu si atunci poate absenta mea se va simti ca un lips, si atunci poate visele mele vor fi o necesitate. vise frumoase si lichide, vise eterne, vise de dulce noapte buna...vise seducatoare, cu picioare lungi, cu ochi suavi...doar vise apoi transcrise

din cand in cand

din cand in cand, printre miile de frici, prin incertitudine, prin tensiune se strecoara ceva. se strecoara o actiune, un detaliu, o fiinta ce imi spulbera in absurd fricile solipsismului. atunci imi dau seama cand ranesc, imi dau seama cum iau inimi si ma transform in canibal, cum iau suflete si le transform in mici instrumente de relaxare personala. din cand in cand lumea se opreste si imi dau seama cum eu sunt in ea si cum prin legile mele spirituale o alung pentru a nu o iubi prea tare. copii ce ma alina ii reneg, ochi ce ma ating ii detest, piele ce ma scoate din pielea mea o intep cu venin. din cand in cand imi dau seama ca nu o sa zic niciodata "buon giorno principessa"

2 decenii

au trecut 20 de ani, am 20 de ani, e oarecum frapant sa te trezesti la doua decenii de la nastere. Primii ani din viata i-am trait printre aceleasi cladiri gri si vechi, aceleasi strazi comuniste, aceleasi magazine standard, aceleasi case vagon, aceiasi oameni adunati la gramada. Primii ani din viata eram inca toti sub aceeasi ideologie fantomatica a egalitatii, aceeasi mentalitate proletara. Am prins inertia comunismului, am prin inertia fricii si a urii, asta e forta ce m-a aruncat in lume. M-am nascut din eroi si asta mi-a intiparit in minte un oarecare sentiment de inferioritate, de neputinta, acelasi sentiment prezent si in tinerii soldati germani din al doilea razboi mondial. Au trecut ani, greu sau placut, incet sau repede, au trecut, si lasat in urma mici schimbari. Magazinele standar, mici, inghesuite, gri, ponosite au fost inlocuite cu supermarketurile standard, mari, luminoase, vesele. In tate aceste schimbari inca se plimbau aceeasi oameni. Au aparut reclame pe strada, au aparut felinare noi, au aparut banculete in parc, au aparut televiziuni, au aparut alimente, au aparut bauturi, au aparut haine, a aparut occidentul in Romania. In occident inca se plimbau aceeasi oameni, se plimba orientul.
Am intrat in UE, ne-am bucurat, ne-am inchinat, ne-am revoltat, am profitat, am ignorat, am adoptat legi noi si moderne, constitutii democratice dezbatute si imbunatatite. Aceste legi guvernau aceeasi oameni, pe noi.
S-au schimbat multe, s-a sters sangele de pe strazi, s-au acoperit urmele de gloante, s-au initiat proiecte sociale, s-au imbracat oamenii cu blugi, se da muzica la radio, se exprima lumea liber la tv, dar pana si acum, cand trec pe langa o cladire comunista inca resimt aceea inertie din care m-am nascut. Daca eu simt inca inertia comunismului, cei care au trait in comunsim nu traiesc oare in amintirea lui?
20 de ani si totusi...

Schimbarea la stare

Un mic moment de simpla levitatie temporala, un scur tintens moment. Un moment de dilatare si erupere a timpului, un moment de inconstienta, un singur moment care face parted intro fractiune de moment de fractiune de secunda. Un moment de nod in gat, de nod in stomac de nod al realitatii. Un singu moment urmat de momente de gradate intensitate. Intensitate naucitoare, dezarmanta, paralizanta, lacrimogena, intensitate culminanta in lesin de simturi, in diform de realitate, in alunecare de stabilitate. Un singur moment strica orice stare. Un moment, ironia e ca acel climax provocat de acel moment catlizator este si el un moment metamorphic…un moment ce duce spre liniste, spre fericire, din pacate spre momente.

gand

ma gandesc cum ar fi sa renunt la televizor, sa renunt la laptop, la net, la blog, la tot. Imi revine in cap un vis prostesc de a ma retrage pentru cateva zile undeva singur, undeva intr-o padure, langa un munte, undeva frumos. Ma gandesc la un loc de epurare spirituala, de reincarcare a psihicului. Am obosit cred cu totii aici, in viata noastra, ma gandeam cum ar vi sa inviem in fiecare an singuri, sa lasam politica si frustrarile recente, sa lasam orice forma de societate in urma pentru cateva zile...atat. asta ar fi protestul cel mai mare adresat oricui, fericirea, constanta in analiza si redefinire, ignoranta, iubirea pentru tine. Ma gandesc intens la o padure unde sa infrunt frica, unde sa imi demonstrez ca ma pot autodetermina, o padure simpla, o padure reala nu o padure de vis. Vreau un munte mic, un munte obisnuit, cu o padure simpla si neatinsa unde sa fiu singur, cu mine, cu gandurile mele, cu frica, cu bucuria, cu revelatie, cu natura.

revolutia vizuala

urmatorul film poate fi considerat o dedicatie, o dedicatie pentru toti cei care poate nu vad toate fatetele unei societati conduse de un parlament unicameral
filmul e "The strawberry statement" si la urmatorul link puteti viziona partea cea mai marcanta din film
http://www.youtube.com/watch?v=6s8OOEqI5h8

revolutie muzicala

nu exista arta mai urlatoare decat muzica, nu exista rebeliune mai clara decat sunetul.
incep eu cu o piesa, puteti continua voi cu multe altele, piese care sa inceapa sa se auda tot mai des in Romania(in masina, in bloc, in casti, in baruri, in orice loc va puteti imagina). Muzica trebuie sa urle ca nu ne vom lasa cotropiti de linistea unei dictaturi, unei involutii. piesa este "something in the air" de thunderclap newman(nu am gasit originalul pe youtube doar un cove de dylan si tom petty, suna si asta ok dar originalul e mai bun)
http://www.youtube.com/watch?v=jUc9RARCGpo&feature=related