2 decenii

au trecut 20 de ani, am 20 de ani, e oarecum frapant sa te trezesti la doua decenii de la nastere. Primii ani din viata i-am trait printre aceleasi cladiri gri si vechi, aceleasi strazi comuniste, aceleasi magazine standard, aceleasi case vagon, aceiasi oameni adunati la gramada. Primii ani din viata eram inca toti sub aceeasi ideologie fantomatica a egalitatii, aceeasi mentalitate proletara. Am prins inertia comunismului, am prin inertia fricii si a urii, asta e forta ce m-a aruncat in lume. M-am nascut din eroi si asta mi-a intiparit in minte un oarecare sentiment de inferioritate, de neputinta, acelasi sentiment prezent si in tinerii soldati germani din al doilea razboi mondial. Au trecut ani, greu sau placut, incet sau repede, au trecut, si lasat in urma mici schimbari. Magazinele standar, mici, inghesuite, gri, ponosite au fost inlocuite cu supermarketurile standard, mari, luminoase, vesele. In tate aceste schimbari inca se plimbau aceeasi oameni. Au aparut reclame pe strada, au aparut felinare noi, au aparut banculete in parc, au aparut televiziuni, au aparut alimente, au aparut bauturi, au aparut haine, a aparut occidentul in Romania. In occident inca se plimbau aceeasi oameni, se plimba orientul.
Am intrat in UE, ne-am bucurat, ne-am inchinat, ne-am revoltat, am profitat, am ignorat, am adoptat legi noi si moderne, constitutii democratice dezbatute si imbunatatite. Aceste legi guvernau aceeasi oameni, pe noi.
S-au schimbat multe, s-a sters sangele de pe strazi, s-au acoperit urmele de gloante, s-au initiat proiecte sociale, s-au imbracat oamenii cu blugi, se da muzica la radio, se exprima lumea liber la tv, dar pana si acum, cand trec pe langa o cladire comunista inca resimt aceea inertie din care m-am nascut. Daca eu simt inca inertia comunismului, cei care au trait in comunsim nu traiesc oare in amintirea lui?
20 de ani si totusi...